Ce presupune un program de implementarea tehnicilor LEAN ?
-
Identificarea problemei – analizei situației existente
Cerinţa clientului.
În multe companii, cerinţa clientului conduce la necesitatea implementarii unei anumite tehnici. De obicei, vizita clienţilor din occident se finalizează cu rapoarte care solicită scăderea costurilor și în anumite cazuri, sunt sugerate tehnicile ce pot fi aplicate. Clienții nu sunt dispuși să plătească pierderile din sistemul furnizorului, iar tehnicile LEAN au devenit o practică curentă a firmelor occidentale. Avantajul competitiv al firmelor românești, caracterizat de costuri reduse ale forței de muncă se va diminua în timp iar acest fapt trebuie compensat cu noi metode de management, care s-au dovedit eficiente şi economice în întreaga lume.
Cerinţa managementului – crearea avantajului competitiv.
În tot mai multe companii, managementul şi experții companiei au înțeles necesitatea schimbării. Învățarea continuă prin sesiuni de instruire pe teme de management sau de specialitate, vizite la furnizori şi clienți şi experiența practică i-a ajutat să înțeleagă că întotdeauna se poate imbunătăți ceva şi acesta este fundamentul avantajului competitiv pe piață.
Audit Lean.
Echipa noastră vă ajută la identificarea gradului de cunoaștere şi implementare a tehnicilor LEAN. Cunoscute şi sub diverse alte denumiri, elemente LEAN pot exista în activitatea firmei dumneavoastră. Un audit, pe fiecare element în parte, va ajută la identificarea oportunităților de îmbunătățire.
-
Implicarea managementului şi alocarea de resurse
Implementarea în practică este influențată de factorul uman şi de limitările de resurse care pot interfera cu eficacitatea programelor. Implementarea eficientă depinde de angajamentul managementului de vârf şi de implicarea totală a echipelor de conducere de la toate nivelurile organizației. Gradul în care managementul înțelege să împuternicească angajații, să descătușeze şi să folosească potențialul creator al fiecăruia, reprezintă cheia succesului unor astfel de programe.
Pentru programele care necesită investiții, vă ajutăm să fundamentați un studiu de fezabilitate, care să stea la baza deciziilor investiționale.
-
Instruirea angajaților
Instruirea angajaților este elementul cheie. Programele de instruire trebuie să vizeze atât managementul companiei, cât şi angajații, iar implementarea trebuie făcută imediat după instruire.
-
Derularea de programe pilot
Pentru companiile mari, cu sute sau mii de angajați, programul nu se poate derula concomitent, în toate departamentele. Este recomandabil, utilizarea unui model – de exemplu, selectarea unei secţii, a unei linii de fabricaţie sau a unui proces şi derularea programelor pilot.
-
Diseminare metodei la nivelul întregii organizaţii
Diseminarea noilor tehnici în celelalte zone de lucru se va face pe baza unui program de implementare care va ţine cont de problemele întâmpinate la proiectele pilot. Practica a demonstrat că, în aceeaşi companie, se pot obţine rezultate total diferite, în funcţie de grupul de lucru antrenat în proiect şi comportamentul conducătorului echipei. Monitorizarea atentă de către management a acestor programe vă asigură efectele scontate.
Vă acordăm sprijin în implementare şi monitorizare, dar în timp, activitatea va deveni apanajul personalului de conducere. Reuşita pe termen lung a unor astfel de programe necesită şi specializarea unor persoane din firmă, care vor deveni facilitatori ai echipelor de lucru.